Dialog Social
Tu iți cunoști drepturile fundamentale garantate de Constituție?
Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.
Statul garantează persoanelor dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. În completare nicio persoană nu poate să fie supusă torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante. La nivel intern a fost interzisă pedeapsa cu moartea.
Libertatea individuală.
Conform dreptului la libertate individuală, libertatea și siguranța persoanelor sunt elemente inviolabile. Orice fel de acțiune, precum percheziționarea, reținerea ori arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Cu privire la reținerea persoanelor, aceasta nu poate să depășească 24 de ore. În ceea ce privește arestarea preventivă, ea se va dispune de către judecător numai în cursul unui proces penal. Atunci când o persoană este arestată preventivă, aceasta are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune. Până la rămânerea definitivă a unei hotârâri judecătorești de condamnare, persoana în cauză este considerată nevinovată. Pedepsele aplicabile trebuie să fie stabilite numai în condițiile și în temeiul legii.
Dreptul la apărare.
Constituția statului garantează dreptul la apărare al persoanelor. În acest sens, în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, pe care fie îl pot alege, fie el va fi numit din oficiu.
Libera circulație.
Fiecărei persoane îi este garantat dreptul la liberă circulație, atât în țară, cât și în străinatate. Condițiile privitoare la exercitarea dreptului vor fi stabilite prin lege. În completare, fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
Dreptul la viață intimă, familială și privată.
Potrivit legii, viața intimă, familială și privată este respectată și ocrotită de către autoritățile publice. Cu privire la persoana fizică, ea are dreptul să dispună de ea însăși, numai dacă nu încalcă drepturile și libertățile altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri.
Inviolabilitatea domiciliului.
Prin legea fundamentală a statului, domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate să pătrundă sau să rămână în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea sa. Derogarea se poate realiza numai pentru:
- Executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
- Încălcarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
- Apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
- Prevenirea răspunderii unei epidemii.
Dreptul la secretul corespondenței.
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace de comunicare este inviolabil.
Libertatea conștiinței.
Conform acestui drept, libertatea gândirii și a opiniilor nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Acest principiu este aplicabil și libertății credințelor religioase. Libertatea conștiinței se va manifesta în spirit de toleranță și respect reciproc.
Libertatea de exprimare.
În România, cenzura de orice fel este interzisă. Legea garantează inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor, opiniilor, credințelor și libertatea creațiilor de orice fel.
Dreptul la informație.
Dreptul la informație este înțeles în sensul de acces la persoanei la orice informație de interes public. Un atare acces nu poate să fie îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze două tipuri de măsuri : măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. În ceea ce privește mijloacele de informare în masă, (publice şi private), ele sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Dreptul la învățătură.
Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. Legea instituie regula conform căreia învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română, cu derogarea că aceste se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională.
Accesul la cultură.
Accesul la cultură, acesta este garantat și se materializează ca libertate a persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea, dar și de a accede la valorile culturii naționale și universale. Rolul statului în acest sens este acela de a asigura păstrarea identității spirituale, de a sprijini cultura națională, stimularea artelor, ș.a.
Dreptul la ocrotirea sănătății.
Dreptul se materializează în obligația statului de a luat măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. Acesta se va ocupa de organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, de controlul exercitării profesiilor medicale, precum și de alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanelor.
Drepturile fundamentale sunt enunțate cu caracter limitativ și sunt conturate și definite prin legea fundamentală a statului, anume prin Constituția României. Alături de acestea menționăm : dreptul la mediu sănătos, dreptul de a fi ales, dreptul de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de asociere, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, dreptul la moștenire, dreptul de petiționare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Dreptul de vot este unul din drepturile electorale fundamentale, iar drepturile electorale suntprin excelența drepturi exclusiv politice. Aceasta se explică prin faptul că, datorită conținutuluilor, aceste drepturi pot fi exercitate numai prin participarea cetățenilor la guvernare. Într-un stat de drept și democratic poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt, iar acest lucru devinerealitate prin exercitarea drepturilor electorale de către cetăteni. Aceste drepturi aparțin, deobicei, doar cetătenilor, nu altor categorii de persoane (cetăteni străini, apatrizi). Așadar,rezultă că străinii și apatrizii nu au acces la aceste drepturi. În primul rând, toți cei care beneficiază de dreptul de vot formează electoratul sau corpulelectoral. În România, pe langă cetătenii români care se bucură de acest drept, se numără și ceicu dublă cetățenie, care îndeplinesc condițiile limitativ precizate în textul constituțional.Incapacitătile electorale variază, ele sunt o constantă a dreptului de vot. Așadar, la exercitareadirectă a puterii de stat nu pot participa cei care nu au incă (de exemplu, sugarii) sau nu mai posedă (de exemplu, debilii mintali) maturitatea polică necesară pentru a lua decizii ceafectează viață întregii comunitătii. Dreptul de vot (inclusiv dreptul la consultare prinreferendum)aparține nu doar cetățenilor români cu domiciliul în țara, ci și cetățenilor romanicu domiciliul în străinatate. Acest lucru reiese dinalin. (8) al art. 18 din Legea nr. 35/2008:
Libertatea de întrunire și dreptul de asociere
Libertatea de asociere presupune dreptul indivizilor de a se asocia in vederea protectiei unor interese comune, prin formarea unei entitati colective. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Se observă că dreptul la libertate sindicală are o natură mixtă, fiind şi un drept de primă generaţie (din categoria drepturilor civile şi politice incluse în Convenţie = libertate de asociere), dar şi un drept din a doua generaţie, adică din categoria celor sociale.
potrivit articolului 51 din Constituţie consfinţeşte următoarele acţiuni:
1. Dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a adresa petiţii în numele lor sau al colectivităţilor pe care le reprezintă.
2. Obligaţia autorităţilor publice de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
Aşadar, Constituţia României reglementează dreptul de petiţionare ca un drept garanţie a celorlalte drepturi fundamentale consacrate de Constituţie
Dezvoltarea dispoziţiilor constituţionale ale dreptului de petiţionare a fost reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată prin Legea nr. 233/2002, act normativ care constituie cadrul juridic general în limitele căruia se exercită dreptul fundamental de petiţionare.
Soluţionarea petiţiilor
Potrivit art. 2 din actul normativ mai sus menţionat prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.
Aşadar, petiţia este orice cerere reclamaţie, sesizare sau propunere în scris sau prin poştă electronică, unui minister, unei agenţii sau autorităţi guvernamentale, denumite de lege autorităţi şi instituţii publice centrale, unui serviciu public descentralizat al acestora, primarilor, consliilor locale, consiliilor judeţene şi instituţiilor publice din subordinea acestora, denumite de lege autorităţi şi instituţi publice locale companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, ( APANOVA S.C: Electrica Muntenia-Sud Regia Autonomă de Transport în Comun, GDF Suez, etc)
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a soluţiona petiţiile în 30 de zile de la data înregistrării acesteia, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabiliă. În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul de 30 de zile cu cel mult 15 zile.
Prin urmare, pentru ca răspunsul la petiţie să fie transmis peste termenul de 30 de zile trebuie ca aspectele sesizate prin petiţie să necesite o cercetare mai amănunţită, numai în aceste condiţii conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul de 30 de zile în care autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a răspunde la petiţie.
Potrivit dispoziţiilor a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal, iar pentru soluţionarea legală a petiţiilor ce le sunt adresate aceştia vor dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor.
Legea obligă autorităţile şi instituţiile publice să organizeze un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari.
Compartimentul de relaţii cu publicul sau structura care în componenţa sa compartimentul de relaţii cu publicul înaintează petiţiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului şi are obligaţia de a urmăr soluţionarea şi redactarea în termen a răspunsului
De asemenea .expedierea răspunsului către petiţionar se face numai de către compartimentul pentru relaţii cu publicul, care se îngrijeşte şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor.
Legea mai prevede că petiţiile greşit îndreptate se transmit în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul de relaţii cu publicul sau structura în care acesta este constituit autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta
Repartizarea petiţiilor în vederea soluţionării lor de către personalul de specialitate se face de către şeful compartimentului căruia i s-a trimis petiţia de către compartimentul de relaţii cu publicul.
Funcţionarii publici şi persoanele încadrate cu contract individual de muncă sunt obligate să rezolve numai petiţiile care le sunt repartizate de către conducătorii compartimentului din care fac parte, fiindu-le interzis să le primească direct de la petenţi, să intervină sau să depună stăruinţă pentru soluţionarea acestora în afara cadrului legal.
Răspunsul la petiţie se semnează de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori de persoana împuternicită de acesta, precum şi de şeful compartimentului care a soluţionat petiţia, în răspuns indicându-se , în mod obligatoriu, temeiul legal al soluţiei adoptate.
Clasarea şi conexarea petiţiilor
O petiţie se clasează dacă este anonimă sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului.
Petiţia anonimă este aceea care nu este semnată de către petent sau repreyentantul petentului, după cum acesta este o persoană fizică sau o persoană juridică.
Petiţia care nu cuprinde datele de identificare ale petiţionarului este aceea care nu cuprinde numele şi prenumele/denumirea , adresa unde petentul doreşte să primească răspunsul.
Petiţiile transmise prin poştă electronică trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cele formulate în scris respectiv să cuprindă numele şi prenumele/denumireea adresa unde petentul doreşte să primească răspunsul şi semnătura petentului.
Pentru petiţiile transmise în formă scrisă semnătura petentului sau a reprezentantului petentului trebuie să fie olografă sau electronică, în cazul petiţiilor transmise prin poşta electronică.
În cazul în care petentul persoană fizică sau juridică nu are o semnătură electronică el poate trimite prin poşta electronică o petiţie semnată olograf pe care o ataşează unui e-mail transmis autorităţii sau instituţiei publice căreia îi adresează petiţia.
Clasarea petiţiei se realiyeayă şi în cayul în care după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.
Conexarea petiţiilor se realizează în cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, în acest caz autoritatea şi instituţia publică urmeayă a dispune conexarea şi petentul va primi un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.
Soluţionarea petiţiilor în care sunt sesizate aspecte din activitatea unei persoane
Dispoziţiile legale prevăd că în cazul în care prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluţionată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia.
Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici/funcţionarilor
Potrivit dispoziţiilor art. 15 din actul normativ mai sus menţionat constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor,
b) intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal;
c) primirea direct de către petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării, fătă a fi repartizată de şeful compartimentului.
Deşi actul normativ nu reglementează ca abatere disciplinară distinctă nerespectarea de către conducătorii autorităţii sau instituţiei publice a obligaţiilor ce le revin potrivit dispoziţiilor legale de a organiza activitatea de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal precum şi a obligaţiei dee a dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate, este evident că şi conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund disciplinar, administrativ pentru nerespectarea acestor obligaţii, potrivit legiii răspunderii ministeriale, a legii privind statutul aleşilor locali, Statutului funcţionarilor publici şi a legislaţiei generale a muncii.
Dreptul la proprietate privată
Potrivit reglementărilor constituționale, dreptul de proprietate și creanțele statului sunt garantate de lege, proprietatea privată fiind garantată și ocrotită în mod egal indiferent de titular. Printre obligațiile care revin titularilor drepturilor de proprietate se observă obligația de a respecta sarcinile privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți. În acest sens, se constată reglementarea dreptului de proprietate în relație cu a treia generație de drepturi, respectiv cu dreptul la un mediu înconjurător sănătos și se evidențiază importanța existenței unei perspective de ansamblu asupra utilității și exercitării drepturilor, în procesul consacrării lor legislative.
=====================================================================================================================
Chestionar , Material Info , Model Acord , Modele Initiative