• 0730.628.610
  • asociatia.ineditravel@gmail.com
  • Str. Sfânta Agnes, nr.250, Ilfov

CUM ALEGEM METODA POTRIVITĂ DE CONSULTARE ŞI PARTICIPARE ACTIVĂ ÎN LUAREA DECIZIILOR PUBLICE?

Este foarte important ca metoda de implicare a cetăţenilor în luarea deciziei publice să fie potrivită pentru scopul procesului (aflarea opiniei populaţiei, identificarea unor probleme, evaluarea unor activităţi sau discutarea unei probleme concrete sau mai largi).

Astfel, discutarea unei probleme concrete nu se va face printr-un sondaj de opinie, iar aflarea opiniei populaţiei cu privire la un anumit subiect nu se poate face prin ore deschise. Adecvarea mesajelor și a metodelor folosite la caracteristicile factorilor interesaţi va crește nivelul de înţelegere a problematicii respective și se va maximiza răspunsurile din partea factorilor interesaţi sau a publicului.De asemenea, adecvarea mesajelor și a metodelor folosite va scădea frustrarea, atât a celor implicaţi, care își vor înţelege utilitatea, cât și a factorilor decizionali, care vor vedea utilitatea procesului.

Un aspect determinant pentru alegerea metodei de implicare se referă la subiectul care se dorește a fi adus în atenţia publicului, astfel se va lua în considerare:

  • Dimensiunea subiectului/ problemei. Dacă este vorba de o temă foarte largă (exemplu, realizarea unei strategii de dezvoltare) se vor alege metode care permit discuţii pe grupuri mai mici, pe teme mai înguste extrase din subiectul larg: cafeneaua publică, summitul cetăţenilor, ateliere de scenarii;
  • Nivelul de cunoaștere a subiectului de către public. În cazul în care subiectul nu este bine cunoscut sau înţeles de către public, atunci 37 se pot folosi metode care, pe lângă colectarea de informaţii și idei de la cetăţeni, pot rezulta și în educarea publicului: simpozione cetăţenești, jurii cetăţenești sau utilizarea metodei Delphi, care se adresează experţilor;
  • Maturitatea publicului faţă de subiect. Pentru subiectele despre care majoritatea oamenilor au deja o opinie formată, exemplu problema câinilor comunitari, se vor folosi metode non-deliberative (sondajul de opinie, audierea publică). Iar pentru subiectele cu privire la care oamenii nu au o opinie clară, vor fi folosite metode deliberative care le permit participanţilor să înţeleagă diferitele opţiuni, avantajele și dezavantajele și, astfel, să-și formeze propria opinie: cafeneaua publică sau ateliere de scenarii, etc.
  • Cât de controversat este subiectul. Participarea publicului la luarea deciziilor trebuie, pe lângă altele, să ducă la relaţii îmbunătăţite în comunitate. Astfel, atunci când administraţia dorește să pună în discuţie subiecte controversate, trebuie să facă acest lucru fără să antagonizeze diferite grupuri din comunitate. Așadar, pentru subiecte controversate sunt recomandabile metode care permit celor implicaţi să asculte opinii pro și contra, împreună cu argumentele lor, și să delibereze atent. Metodele recomandate în aceste situaţii sunt: juriile cetăţenești, simpozioanele cetăţenești, audierile publice, etc. De asemenea, în alegerea metodelor de consultare folosite trebuie avut în vedere și:
  • Cine sunt cei pe care dorim să-i implicăm;
  • Cât de deschis se dorește a fi procesul sau cât este de reprezentativ pentru întreaga comunitate;
  • Care sunt resursele alocate pentru metodele de consultare;
  • Timpul avut la dispoziţie.

Rezultatele consultării

După realizarea consultării se vor întocmi și transmite rapoarte din care să reiasă modul în care opiniile factorilor intesaţi au fost integrate în procesul decizional. Acestea vor fi transmise, în primul rând, participanţilor la proces, dar și comunităţii care trebuie să cunoască finalitatea consultării. Rapoartele post consultare, deși pot părea un element nesemnificativ în economia organizării unei consultări publice, au un rol foarte important. Existenţa lor crește încrederea în utilitatea demersului de participare și în administraţia publică.

În absenţa acestor documente apare suspiciunea de „aranjamente”, „manipulare”, apar acuzele de formalism, lipsă de interes real faţă de opinia cetăţeanului și ipocrizie. Implicarea publicului nu are sens decât dacă rezultatele acesteia, concretizate în sugestii și comentarii, sunt luate în considerare la luarea deciziei, chiar dacă nu sunt incluse în totalitate în decizia finală.

Pentru decizia finală, rezultatele consultării trebuie analizate împreună cu celelalte informaţii necesare luării deciziei: informaţii tehnice, cerinţe legislative, exemple din alte comunităţi, etc.

Dacă o consultare a fost bine organizată și cu adevărat dorită de către administraţie, este imposibil ca nici una dintre sugestiile primite să nu influenţeze decizia finală.

Este surprinzător cât de mult poate contribui publicul, în aparenţă neavizat şi neexperimentat, la calitatea deciziilor publice.